Ministerul Sportului duce mai departe initiativa de a imprieteni copiii cu miscarea si viata activa si sanatoasa, pentru a-i atrage catre sport
In perioada 25 iulie – 19 august 2022, Ministerul Sportului va desfasura in premiera Proiectul „HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor catre sport, care va oferi elevilor cu varste intre 6 si 14 ani cursuri gratuite de initiere in diferite discipline.
Pentru aceasta prima editie a proiectului, care va fi dezvoltat si permanentizat pe durata vacantelor scolare, Direcţia Judeţeana Pentru Sport Şi Tineret Constanţa, alaturi de 31 directii judetene (Arad, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Braila, Buzau, Caras Severin, Calarasi, Cluj, Covasna, Dambovita, Galati, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Salaj, Sibiu, Timis, Tulcea, Vaslui si Vrancea), precum si Directia pentru Sport a Municipiului Bucuresti, este implicata cu toate resursele pe care le detine, in dorinta de a deprinde copiii cu practicarea sportului.
„Ideea acestui proiect nu este noua, am gandit-o inca de la inceputul mandatului meu, ca obiectiv major, si ma bucur ca ea prinde contur intr-un moment in care toata Romania, de la simpli cetateni, la guvernanti, este deschisa catre sport. Recentele performante mondiale care ne-au unit intr-o bucurie fara margini au creat emulatia perfecta pentru a da startul unui program pe care mi-l doresc de lunga durata. Miscarea, viata activa si sanatoasa, sportul practicat la nivelul copiilor si juniorilor sunt solutia pentru o Romanie sanatoasa, puternica si performanta. Fiecare copil poate fi un mic Hercules! Haideti la sport!” (Eduard Novak – Ministrul Sportului)
Copiii constanteni sunt invitati sa petreaca activ, gratuit, zile de neuitat, in care distractia se va imbina cu miscarea si descoperirea tainelor mai multor discipline sportive: fotbal, judo, table, sporturi nautice, ciclism, oina, cricket, scrima, gimnastica artistica, caiac canoe, conform calendarului anexat. De asemenea, cursurile de initiere vor fi sustinute de antrenori cu o bogata experienta de la nivel local, in mai multe intervale orare, copiii avand astfel posibilitatea de a incerca mai multe sporturi.
Resursele materiale necesare desfasurarii in bune conditii a proiectului sunt puse la dispozitie de Ministerul Sportului, care a alocat si va distribui in acest sens catre directiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare.
Proiectul se bazeaza si pe o serie de colaborari institutionale la nivel local, incheiate intre Direcţia Judeţeana Pentru Sport Şi Tineret Constanţa si Federatia Romana de Canotaj, Federatia Romana de Oina, Federatia Romana de Backgammon, Clubul Sportiv UNEFS Bucuresti, Clubul Sportiv Farul Constanta, Clubul Sportiv Pantheon Constanta, Asociatia Judeteana de Fotbal si Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, care vor sustine buna desfasurare a cursurilor si pregatirii, in conditiile unei depline sigurante.
Lista disciplinelor sportive in care vor fi initiati copiii difera de la judet la judet, in raport cu resursele umane si facilitatile sportive existente la nivel local. Aceste informatii, precum si cele privind antrenorii, locatiile de desfasurare a cursurilor si modalitatile de inscriere sunt disponibile pe platforma creata in acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro.
http://www.proiectulhercules.ro/#start_inscriere
Organizatorii isi propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor inscrie si vor participa la cursurile de initiere sa continue practicarea disciplinelor sportive descoperite si sa se indrepte si catre performanta, legitimandu-se in cadrul cluburilor de profil de la nivel local.
Pentru recompensarea entuziasmului si a dorintei de a face sport, precum si a participarii active si dedicate la proiect, copiii vor primi materiale inscriptionate cu logo-ul proiectului, dar si diplome de recunoastere a meritelor sportive, care sa le aminteasca de momentele frumoase ale intalnirii cu HERCULES.
Obiectivele Proiectului „HERCULES”:
– Cresterea numarului de copii participanti la activitatile sportive desfasurate in cadrul structurilor de profil din Romania;
– Cresterea gradului de participare la activitati sportive pentru copiii cu oportunitati reduse din punct de vedere socio-economic si cu dizabilitati;
– Cresterea numarului de evenimente si actiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel judetean;
– Stimularea activitatilor de voluntariat, ca instrument de sustinere si promovare a structurilor sportive de la nivel local;
– Cresterea gradului de constientizare a populatiei cu privire la beneficiile si oportunitatile de practicare a sportului in cadrul structurilor sportive;
– Intarirea capacitatii structurilor sportive de a selectiona sportivi din randul copiilor cu varsta cuprinsa intre 6 si 14 ani.
In viitor, programul de initiere a copiilor in sport va fi permanentizat. Activitaţile sportive din cadrul Proiectului „HERCULES” se vor derula conform unui calendar special, care va fi elaborat in funcţie de specificul zonei in care se va desfaşura activitatea, de anotimp, precum şi de infrastructura disponibila.
Programul de desfasurare a evenimentelor, precum si formularul de inscriere se gasesc in fisierele atasate.